Saturday, December 19, 2009
Decembrie
Ninge, vine Craciunul, te-ai intors acasa, beculetele sclipesc la geamuri, ne cuibarim cat mai mult in casa, la caldura.. E acea perioada cand parca toti suntem mai buni. :)
Asadar, Craciun fericit tuturor!
Sunday, November 29, 2009
Septembrie, Octombrie, Noiembrie
Asadar, mi-am dat seama ca a fost ultimul weekend din toamna asta.
Si totusi a fost o toamna frumoasa, plina de evenimente dragute care cel putin pe mine m-au facut sa zambesc. Chiar sa fiu fericita. Da, toamna asta am fost fericita.
Inceputul lui Septembrie a fost... ciudat. Destul de multe intamplari intr-un timp scurt. Si totusi, mi-am schimbat atat de tare perceptiile fata de anumite lucruri. Au trecut doar 3 luni. Cruciale, ar spune unii. Am invatat, usor usor ca daca stai si iti plangi de mila lucrurile nu vor fi mai bune. Am invatat ca viata te ia prin surprindere atat de tare, incat deseori devii confuz si te intrebi daca nu cumva e ceva in neregula cu tine. Poate ca cele mai frumoase zile din toamna asta au fost cele in care am fost in Anglia. Mi-amintesc perfect dimineata in care m-am trezit si ne-a dus mama pe mine si pe Catalin la aeroport si eram amandoi entuziasmati si zambeam (foarte tamp, de altfel). Cat despre zilele din Anglia... au fost minunate. E prea greu de exprimat in cuvinte. Poate ca majoritatea stiu cum este. E vorba despre momentul in care inchizi ochii si esti constient de cat de fericit esti.
Am avut ocazia sa intalnesc tot felul de oameni interesanti, francezi care sug microfoanele, oameni care tin capul sus indiferent de ceea ce li se intampla, oameni fericiti. Am avut ocazia sa petrec destul timp cu unii prieteni de care mi-era dor.
Cat despre iarna ce urmeaza... va vreau pe voi langa mine! Poate si putina zapada..
Azi, maine
Ma gandeam sa incep sa scriu ceva destul de trist, dar mi-am dat seama, pe drum, ca mi-e pofta de tort. Asa ca am schimbat placa. Poate ca ar fi o idee ca toate lucrurile negative pe care le simt.. sa fie transformate in cuvinte frumoase.
A fost o dimineata ciudata. Am deschis ochii, intr-un final, la o ora cam tarzie. M-am uitat in dreapta mea, sperand sa fii acolo. M-am ridicat din pat, m-am dus repede la geam, fiind aproape sigura ca ninge.
Si am ajuns, pana la sfarsitul zilei, sa fiu convinsa ca atat pe tine, cat si pe fulgii de zapada.. o sa va am. Nu azi, dar poate maine.
Tuesday, November 24, 2009
Friday, November 13, 2009
Fericirea...
E ca o amintire care te face sa zambesti.
E ca o zi pe plaja... cand suntem numai noi doi. Eu inot, tu stai si citesti.
E ca o zi friguroasa de noiembrie cand bem cafea.
E ca o zi in care imi flutura vantul prin par, iar tu ma privesti si-mi zambesti.
E ca o seara in care ne uitam pe geam si fumam.
E ca o dimineata in care ne luam rucsacul in spate si plecam.
Sunday, October 18, 2009
Sunday Morning....
Si e Duminica.. maine reintram in ritmul alert cu care, de altfel, suntem al naibii de obisnuiti. Trezirea la 6, te speli pe dinti cu ochii inchisi, apoi pe ochi, faci un dus, te intorci in pat pentru ca brusc ti se face pielea de gaina, mai stai un pic, te invelesti cu ce apuci, apoi te imbarbatezi si te imbraci cat poti de repede. Si e inca intuneric cand pleci.. iar muzica din casti se lupta cu vantul care suiera nebuneste. E 7 dimineata, n-are si el somn? Apoi ajungem la liceu.. lumina stinsa in clasa, cativa lenesi care dorm pe banci, sau cel putin incearca..
Si tot asa... trec saptamanile, la fel ca si weekendurile. Iar noi ramanem cu... amintirea lor. E frumos :)
Wednesday, October 14, 2009
Saturday, October 3, 2009
Sunday, September 27, 2009
Osi & Dilatarea Timpului
a: e primul 27 care are 26 ore
Osi: cum adica?
Osi: azi sunt 26 de ore??
a: da
a: nu stiai?
Osi: adica cum?
Osi: adica acum e defapt 8?
a: s-a dilatat timpul
a: da
Osi: ce taree
a: mda...
a: nu stiai?
Osi: si tu cum ar veni maine incepi la 9?
a: n-ai auzit la stiri?
a: nnunu
Osi: nu
a: dupa 12 noaptea
a: o ia din loc
Osi: cum adica?
a: simplu
a: s-a produs ca o gaura neagra
a: si...
Osi: ana?
a: ma rog e din cauza stratului de ozon
Osi: cum spuneam
Osi: ana?
a: mooooooooor
Osi: nu aserios
Osi is typing a message.
Osi: cum adica sunt 26 de ore?
a: ba GLUMEAM!
Thursday, September 24, 2009
MGMT
Friday, September 18, 2009
Tuesday, September 8, 2009
Monday, August 31, 2009
Tuesday, August 25, 2009
Friday, August 21, 2009
Tuesday, July 28, 2009
E tarziu, iar eu obosita
Da, am sa ma inec cu un sambure. Alba-ca-Zapada cu un mar, eu cu un sambure.
Mad World
E ciudat ca iti doresti ceva si nu este posibil sa se intample acel lucru. Si te zbati si iti faci sperante si... brusc apare un detaliu care da peste cap tot ceea ce era cladit in mintea ta. Si atunci esti dezamagit. Si blamezi tot ceea ce iti iese in cale. Pana la urma nu e nimeni vinovat de esecul tau, de nesansa ta. Totul tine de Karma? Sau e si asta, la fel ca multe altele, doar o supozitie?
Mie imi place sa sper. Imi place sa visez. Imi place sa cred ca totul se intampla cu un scop.
Am sa inchei, am sa imi tai o rosie. Noapte buna..
Sunday, July 26, 2009
Thursday, July 23, 2009
Saptamani, saptamani..
Luni ti-e dor de ceva. Marti nu-ti mai e. Miercuri ai o idee total diferita care se bate cap in cap cu celelalte doua zile. Joi te trezesti de dimineata si iti dai seama cat esti de fericit. Vineri incepi sa iti pui intrebari. Sambata te relaxezi si visezi cu ochii deschisi. Duminica e liniste totala. Luni ma intrebi ce fac. Marti inotam. Miercuri ne ustura pielea. Joi ne intra nisip in ochi. Vineri ne bate vantul. Sambata ne gandim sa fugim. Duminica ma trezesc in patul tau. Luni te trezesti tu intr-al meu. Marti bem un ceai. Miercuri cantam. Joi ne sarutam asa cum nu ne-am sarutat de multa vreme. Vineri e ziua noastra. Sambata ne este frig. Duminica imi iei o floare. Luni te iubesc mai mult decat duminica. Marti, cand te vad, te iau in brate. Miercuri stam pe o banca si mancam inghetata. Joi omor niste gandaci. Vineri varuim. Sambata bem o bere in sediul social. Duminica am putea sa luam trenul. Luni am putea sa mancam o pizza. Marti am putea sa ne uitam la stele, sa-mi vorbesti de Vega, Lira, Casiopeea, triunghiul de vara.. caci e vara. Miercuri cantam. Joi imi pui mainile la ochi. Vineri imi strang parul. Sambata zambim si ne amintim de tot ce a fost. Iar Duminica.. Duminica e timpul sa plecam si sa lasam totul in urma.. sau macar sa oprim timpul, sa oprim fiecare secunda care incearca sa ne scape printre degete.. si sa o savuram.. impreuna.
Tuesday, June 30, 2009
L'absente
Inchid ochii si ma gandesc ca uneori e nevoie de o palma ca sa iti dai seama cat esti de norocos. E nevoie sa pierzi, ca sa fii constient de ceea ce ai avut.
Mi-e dor de o zi de iarna. Cand sta sa ninga. Si gerul sa ajunga pana la oase si sa ai nevoie de o imbratisare. Sa o cauti si sa o gasesti :)
Mi-e dor sa cant la pian. Sa ma trezesc dimineata, sa merg la scoala, sa solfegiez doua ore, apoi sa raman sa cant la pian, sa merg pe holul lung de la etajul 1, sa intru, sa ma asez la pian, profesoara sa-mi baaa ritmul pe umar.. sau cu creionul in pian. Si sa cant, sa-mi zica sa muncesc mai mult, sa ajung acasa, sa stau cu Ioana, sa mancam biscuiti si sa bem Cola la 0,33, apoi sa cant la pian, sa vina a doua zi... si tot asa.
Mi-e dor sa n-am nicio grija. Sa ajung acasa seara si sa n-am nimic in minte, nimic care sa ma macine. Mi-e dor sa fiu copil :) Sa ies cu rolele de dimineata pana seara, sa nu stiu ce e aia rautatea sau suferinta.
Mi-e dor de o masa in familie. Sa ajung acasa, sa ma astepte cineva cu mancarea facuta, cu masa pusa.
Mi-e dor de mare. De Sulina.. Mi-e dor sa ma trezesc la 7 dimineata, sa ies din cort, sa sar in mare, sa stam sa lenevim toata ziua in nisip band bere, cola si mancand inghetata, sa dormim in nisip alaturi de caini, sa n-avem unde ne spala...
Mi-e dor de o ploaie prin care sa alerg desculta. As face lucrul acesta cu cea mai mare placere prin Bucuresti, avand in vedere ca de vreo saptamana ploua in fiecare zi torential, insa mi-e teama ca am sa ajung cu cioburi in talpi.
Mi-e dor de o betie (stiu, nu suna placut) in Curtea Berarilor, sa ajungem sa bem sub masa, mi-e dor de o seara in Iron City.
Mi-e dor sa iti povestesc cate in luna si in stele si tu sa zici "Lasa Ana, tot raul spre bine".
Nici nu stiu daca imi mai este dor de generala.. Lucrurile s-au schimbat mult de atunci. La fel si oamenii. Suntem toti schimbatori ca vantul. Nici dezradacinati nu putem fi. Mereu ne cautam si.. de cele mai multe ori.. ne gasim locul acolo unde ne poarta vantul.. adica viata. Ne acomodam, ne mintim pe noi insine, zicand ca ne e bine, ne uitam trecutul, uitam sa iubim, uitam de oamenii care se gandesc la noi, sau pretindem ca uitam de ei, ne imbatam cu apa rece. Apoi ne trezim intr-o dimineata si ne dam seama ca suntem singuri si ca toate astea... din cauza timpului.. care omoara tot in noi.
Sunt curioasa de un lucru. Cum o fi sa vezi ca omul pe care il iubesti, sau l-ai iubit iti este total strain? Cred ca este incredibil de dureros... sa nu mai recunosti persoana pe care ai iubit-o.
Cum o fi oare sa te vad de cateva ori pe an? Cum o fi sa incerc sa dau de tine.. si sa nu te gasesc? Sa imi fie dor si sa trebuiasca sa imi inabus acest sentiment? Cum o fi sa vorbesc cu tine si sa-mi dau seama ca pentru noi nu mai e nicio sansa? NU STIU... SI NICI N-AS VREA SA AFLU...
Tuesday, June 23, 2009
Monday, June 22, 2009
Amintiri
" Nu pot sa scriu ceva? Ar fi mai simplu. Hai pixule, nu ma lasa. Stiu ca poti. Se apropie vacanta si scrisul meu se face mai urat in fiecare luna. Sa te gandesti la mine cand vom fi in lume peste cativa ani. Pixul m-a lasat... Asa! Am revenit. Nu stiu ce-mi rezerva viata asta, pe unde o sa ajung si ce o sa fac, dar un lucru e sigur: atata timp cat voi avea capul pe umeri, nu te voi uita! :) "
Denisa, 8 iunie 2009, Cafepedia
Friday, June 19, 2009
Tuesday, June 16, 2009
Powder
Green Hours, Victoriei, cafeaua prea dulce, Dunhill, fularul galben, zapada, tacere, mesaje de buna dimineata, de noapte buna, coolcat :), fericire, cismigiu, joi, fire empatica, ateneu, in februarie in maieu la 10 noaptea, cafeneaua actorilor, scrisoarea, serpentine, 6 AM, brasov, clatite, sibiu, ploaie, benzinarie, Sambata, noaptea in balcon, patura, 1 martie, aromaaroma, ciocolata calda alba, vineri, "eu sunt rasaritul, tu apusul./ eu sunt infinitul, tu prezentul./ daca n-as avea prezent / as ramane gol pe dinauntru / daca n-ai avea viitor / n-ai mai putea privi inca odata rasaritul.", calugareni, summitul UE, jandarmi, bucuresti, palat, Vama Veche, plaja, cort, noapte, chitara, baie, marea te spala, vierme in buzunar, scoica, "nu tutun", cluj, tren, 3-5-8, targul stiintei, foame, izolatoriu :)), internat, prieten, caldura, vara, bucuresti, rochie, non pensargi, plevna, ploaie, alergat in picioarele goale, caisa, bataie cu apa, micuta molie, mangalia, plaja, mare, microbuz, constanta, mancare, navodari, fatboy slim, carat in carca, borcanul de zahar, kent uno x 7, imbratisare, bucuresti, pin-up, canicula, valea calugareasca, vin, tigari, pivnita, noapte, gainat, vagoane de tren parasite, panze de paianjen, 27 iulie 2008 00.20, flori, cartoful infipt, stele, fericire, sulina, tren, mamaica, nava rapida, cort, nirvana, bere si inghetata si cola, shaorma, dormit sub banci, brasov, surpriza, "in 3 ore jumate avem tren spre brasov", barcute, sighisoara, incredibil de frumos, turnul cu ceas, hotel sighisoara, palinca, pivnita lu teo, bucuresti, mancare chinezeasca, iron city, folkfrate, barcaciu, rucsac greu, avrig, tren, microbuz, urcat pe munte, liniste totala, magari, rom si carnati, sibiul luminat, picioare umflate, imaginea... :), bucuresti, scoala, rum-kokos & perrier, nic, dorobanti, vasiliada, prologul lui hamlet, craciunul, lantisorul, shinnylion, chocolat, vin, darts, "good things might happen to those who wait", absint, downstairs, tequila, 17 ani, mtr, brasov, deget dizlocat, banci, seba, ceasornicar, serendipity, fusta, cafepedia...
to be continued.
Tuesday, June 9, 2009
Summer in the city
AUCH!!
Wednesday, June 3, 2009
cineva...
cineva imi zice ca nu mai crede in idealul iubirii si ca uneori e mai bine sa treci orb prin viata doar ca sa gusti din fericire.
cum o fi?
oare chiar suntem orbi si platim pentru asta mai tarziu sau pur si simplu asa e firea omului.... sa nu se diferentieze atunci cand e indragostit? sa fie momentul in care toti suntem egali?
cineva imi zicea ca atunci cand iti gasesti jumatatea, iar apoi o pierzi... trebuie sa te obisnuiesti sa traiesti... rupt. sa lipseasca o parte din tine. oare asa e?
cineva imi zicea ca cele mai frumoase povesti de dragoste se termina tragic. o fi vreo regula?
cineva mi-a zis candva ca am fost cel mai bun lucru care i-ar putea pica unui om in cap de la un kilometru distanta lumina de lumea in care traieste el. am fost sau mai sunt? sau n-am fost niciodata?
cineva imi zicea ca ii este dor de mine insa nu facea nimic ca sa ma vada.
cineva imi zicea ca sunt superficiala.
cineva imi zicea ca sunt prima care vine cu o idee, ca sunt sociabila si ca sunt trezitoare ca doua portii de cafea. n-o fi autosugestia?
cineva imi povestea ore intregi viata sa si apoi plecam spre casa si stiam ca am un prieten pretios alaturi. atunci. oare si acum?
cineva imi zicea candva ca prieteniile nu sunt vesnice. totul este efemer in lumea asta. oare asa o fi?
cineva m-a facut sa cred ca atunci cand iubesti si esti iubit esti... de-a dreptul fericit. fericit sa traiesti, fericit sa saruti, fericit sa strangi in brate, fericit sa te plimbi, fericit sa plangi, fericit sa ai fluturi in stomac.
apropo de fluturi... ceva din mine mi-a zis ca e minunat sa ai fluturi in stomac.
cineva din mine mi-a zis ca e minunat sa fumezi si el sa fie langa tine, noaptea.
cineva imi zicea ca lampa lui Alladin din camera ta e folosita drept scrumiera.
cineva imi zicea ca e ziua ta in 29 minute si ca faci 19 ani.
cineva din mine imi zicea ca sunt asa de fericita...
cineva din mine imi zice ca atunci cand plang... nu plang de suparare...
cineva din mine imi zicea ca trebuie sa ma tin tare. timpul le rezolva pe toate
cineva din mine imi zice ca sunt indragostita si ca fiecare atingere ma topeste.
cineva mi-a zis ca sunt speciala.
tu ma tii in brate noaptea cand dormim pe jos si dimineata cand ma trezesc ma intind ca o pisica si tu ma pupi si ma faci sa ma simt atat de iubita
Tuesday, May 26, 2009
de ce nu?
Thursday, May 14, 2009
Monday, April 27, 2009
Tuesday, April 21, 2009
Tuesday, April 14, 2009
Ana Blandiana - Iti aduci aminte plaja?
ÃŽÅ£i aduci aminte plaja
Acoperită cu cioburi amare
Pe care
Nu puteam merge desculţi?
Felul în care
Te uitai la mare
Şi spuneai că m-asculţi?
ÃŽÅ£i aminteÅŸti
Pescăruşii isterici
Rotindu-se-n dangătul
Clopotelor unor nevăzute biserici
Cu hramuri de peÅŸti,
Felul în care
Te îndepărtai alergând
ÃŽnspre mare
Şi-mi strigai că ai nevoie
De depărtare
Ca să mă priveşti?
Ninsoarea
Se stingea
Amestecată cu păsări
În apă,
Cu o aproape bucuroasă disperare
Priveam
Urmele tălpilor tale pe mare
Åži marea
Se-nchidea ca o pleoapă
Peste ochiul în care-aşteptam.
Sunday, April 12, 2009
Thursday, April 2, 2009
Thursday, March 12, 2009
Octavian Paler - Avem timp
Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta - murim.
Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua !!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul ... depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua fete
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti
Am invatat ca EROI sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie
Indiferent de consecinte
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am dreptul sa fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede ...
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.
Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit
Friday, February 27, 2009
Friday, February 13, 2009
Back in Europe!
Azi s-a intors mama din Africa. Din aventura vietii ei... Sunt atat de fascinata de ceea ce imi povesteste si simt ca radiez de fericire. Ma bucur extrem de tare pentru ceea ce a trait ea! Nu stiu de ce am scris asta aici, poate doar sa imi mai calmez entuziasmul si sa ma opresc din mancat dulciuri.
Ahhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhh.......... Africa...........
Oare am sa vad vreodata lucrurile astea? Sper ca daaa... Doar o viata am, nu?
Friday, January 30, 2009
Sfarsit de ianuarie
As putea sa inchid ochii acum si sa stiu ca nu mi-e teama ca am sa cad, ca am sa ma lovesc de ceva sau ca cineva imi va pune vreo piedica. Poate acest lucru se datoreaza faptului ca am dormit mult si bine. E vineri si ma gandesc ce facem (noi doi) diseara.
Ieri am baut un ceai si am vorbit (cu voi). Frumoasa zi!
Ma uitam pe ceea ce am postat anterior si ma gandeam cate lucruri s-au schimbat din 2006 sau cand am inceput sa scriu si cum lucrurile s-au imbunatatit. Dar n-am chef de "teoria schimbarii personalitatii" (?!?!?!?) acum. Hahahahahahha
Cica diseara o sa ninga. Primavara cand vineeeee? Stiu ca e sf lui ianuarie, dar totusi.... hai mai repede cu soarele.
Wednesday, January 28, 2009
Wednesday, January 21, 2009
Tot aici eram...
Ce mai fac, ce mai simt?
Oare mai pot sa mint?
Cine sunt, cine esti, oare ma mai iubesti?
Cine e, cine nu, care eu, care tu?
cusa