Cum am devenit egoist.
Mergeam pe strada si mi-am dat seama ca nu am nevoie de o imbratisare, ci de mine. Apoi am pus degetul pe cana de cafea incinsa si am vazut ca un cub de gheata face mai mult decat niste degete straine care imi imbraca mana in bandaj.
Spre dimineata ma intindeam in pat si nu am dat de niciun obstacol.
Imi da mesaje si nici nu le citesc.
Cum am devenit egoist?
Cu timpul.
Si chiar daca incerc sa imi amintesc cum simteam...si tot nu functioneaza.
Tine-te departe, Ano, de oamenii care iau prea mult din tine.
Wednesday, November 20, 2013
Friday, November 15, 2013
Incepem
Sa iti spun o poveste.
Acum 5 luni si o zi m-am urcat in avion si am decis sa imi petrec vara in State. Singura, dar impreuna cu alti studenti. Urma sa lucrez (nu prea stiam eu ce inseamna asta), sa invat sa ma descurc de una singura departe de familie. Si cel mai important...sa traiesc visul american, beer pong, petreceri si nopti nedormite.
Ok. M-am inscris concepand totul ca un joc. Nimic real parca. Voiam si eu sa vad cum e in America. Ei bine...
Alta lume. Am ajuns sa renunt la tot ce aceam pentru a incerca aici de acum inainte. Din prima zi cand am ajuns aici am zis "eu raman". A fost atat de greu sa iau decizia finala, parca tot timpul exista ceva care ma intorcea in Romania. Pana cand am acceptat ideea ca lungile conversatii pe skype sunt ca o alinare. Iar familia...am o familie de nota zece. M-au sustinut in toate momentele grele, ba cand sunam plangand ca nu mai pot munci 15 ore zilnic, ba cand eram cu zambetul pana la urechi.
Si a venit septembrie...si am decis. Am stiut tot timpul ca Romania nu mai este pentru mine. Am simtit ca nu ma mai pot intoarce sub nicio forma.
Uneori ma trezesc dimineata atat de fericita si implinita...cunosc oameni noi si interesanti care imi fac zilele mai frumoase. Alteori ca si grumpy cat...but I guess this is life.
As vrea sa pot exprima in cuvinte cat de mult m-a schimbat experienta asta. Sunt la aproximativ 8000 mile distanta de locul in care se afla toate persoanele pe care le iubesc si le apreciez atat de tare si totusi ii simt pe toti atat de aproape.
Asa e, n-ai nevoie de foarte multe ca sa fi fericit.
Acum 5 luni si o zi m-am urcat in avion si am decis sa imi petrec vara in State. Singura, dar impreuna cu alti studenti. Urma sa lucrez (nu prea stiam eu ce inseamna asta), sa invat sa ma descurc de una singura departe de familie. Si cel mai important...sa traiesc visul american, beer pong, petreceri si nopti nedormite.
Ok. M-am inscris concepand totul ca un joc. Nimic real parca. Voiam si eu sa vad cum e in America. Ei bine...
Alta lume. Am ajuns sa renunt la tot ce aceam pentru a incerca aici de acum inainte. Din prima zi cand am ajuns aici am zis "eu raman". A fost atat de greu sa iau decizia finala, parca tot timpul exista ceva care ma intorcea in Romania. Pana cand am acceptat ideea ca lungile conversatii pe skype sunt ca o alinare. Iar familia...am o familie de nota zece. M-au sustinut in toate momentele grele, ba cand sunam plangand ca nu mai pot munci 15 ore zilnic, ba cand eram cu zambetul pana la urechi.
Si a venit septembrie...si am decis. Am stiut tot timpul ca Romania nu mai este pentru mine. Am simtit ca nu ma mai pot intoarce sub nicio forma.
Uneori ma trezesc dimineata atat de fericita si implinita...cunosc oameni noi si interesanti care imi fac zilele mai frumoase. Alteori ca si grumpy cat...but I guess this is life.
As vrea sa pot exprima in cuvinte cat de mult m-a schimbat experienta asta. Sunt la aproximativ 8000 mile distanta de locul in care se afla toate persoanele pe care le iubesc si le apreciez atat de tare si totusi ii simt pe toti atat de aproape.
Asa e, n-ai nevoie de foarte multe ca sa fi fericit.
Subscribe to:
Posts (Atom)