Cartea Mironei - Cella Serghi

"Mirona, nu ti-am spus nimic din cate as fi vrut. Suntem, hotarat, mai prejos decat hazardul si nu destul de tari pentru a fi demni. As vrea sa nu-ti amintesti decat ceea ce e providential in asemenea intalnire, deasupra vietii zilnice si obiceiurilor. As vrea sa-ti fi dat ceva, asa cum tu mi-ai dat mie. Ceva ce nu are nume, desigur, ceva asemanator unei confesiuni, dar mai tare si mai adanca in sine; certitudinea ca suntem in stare sa iubim si sa fim iubiti, asa dintr-odata, ca exista intre tine si alte fiinte omenesti o masura comuna, un punct de intalnire, un punct slab unde te poti atinge - foarte slab si totusi datator de mari forte. Nu stiu de ce ai acceptat sa cobori la Venetia cu mine, nici de ce ai fugit din bratele mele, de ce n-ai vrut sa fii a mea. Dar stiu ca, mai presus de frumusetea si inteligenta ta, ai o rara sensibilitate si nu esti naiva si suferi din pricina lucrurilor si ascunzi totul mai bine decat un barbat. Pastrez toate astea in adancul meu, ca si gandurile tale si tot ce am simtit din ceea ce esti tu... Ştefan."